Luna aprilie este o perioadă specială pentru creştini, un moment de reflecţie şi bucurie. În acest cadru, Scena Digitală aduce în prim-plan spectacole care își găsesc rădăcina în spațiul sacru și în forța cuvântului poetic, ca un dar adresat publicului de pretutindeni.
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), prezintă în luna aprilie trei noi premiere alese deloc întâmplător pentru a sublinia diversitatea expresiilor artistice și întâlnirea dintre tradiție și inovație, dintre poezie, muzică și performanță contemporană.
Premierele lunii aprilie pe Scena Digitală sunt:
1. „Jocuri, vorbe, greieri…”
Spectacolul „Jocuri, vorbe, greieri...” este o mărturisire că toți avem nevoie să visăm, să ne jucăm și să căutăm acel loc de la capătul curcubeului unde contează doar bucuria întâlnirii cu marea poezie a lumii. Sub bagheta maestrului Silviu Purcărete și susținut de Constantin Chiriac alături de actorii TNRS, spectacolul propune o experiență sensibilă, în care frumusețea și emoția dialoghează firesc cu publicul de toate vârstele.
2. „Cantendi a Deus” – Elena Ledda & band
Elena Ledda, voce emblematică a Sardiniei, aduce „Cantendi a Deus” – un spectacol în care muzica sacră tradițională se împletește cu sensibilitatea contemporană, celebrând forța și actualitatea unei culturi autentice.
3. „Organland” – Maria-Luisa Antal & Eduard Antal
Organland transformă orga într-o experiență spectaculoasă: patru mâini și patru picioare dau viață unui dialog între forță și finețe, tradiție și inovație. Un concert-eveniment în Catedrala Evanghelică din Sibiu, unde trecutul și noua generație se întâlnesc într-un omagiu sonor vibrant.
Bilete și abonamente
Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ 94 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori. Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.
Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul
www.scena-digitala.ro.
Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.