large_Calatoriile-lui-Gulliver_TNRS_Poster_2019.jpg

medium_Calatoriile-lui-Gulliver_TNRS_Poster_2019.jpg

small_Calatoriile-lui-Gulliver_TNRS_Poster_2019.jpg

thumbnail_Calatoriile-lui-Gulliver_TNRS_Poster_2019.jpg

Calatoriile-lui-Gulliver_TNRS_Poster_2019.jpg

The series of stage exercises coordinated by Silviu Purcărete takes on a fresh approach on Jonathan Swift’s novel, where fantasy blends in with a harsh political satire. Silviu Purcărete’s production reunites social and cultural aspects of the world we live in, having the support of an original musical score by Irish composer Shaun Davey, the creator of a musical suite for “Voices from the Merry Cemetery” (“Vocile din Cimitirul Vesel”). This is the 8th production that Silviu Purcărete stages at ”Radu Stanca” National Theatre of Sibiu. 

Gulliver’s Travels is a cultural project that began in 2010, in partnership with Edinburgh International Festival, with the support of The Administration of the Romanian National Cultural Fund.

Seria de exerciţii scenice coordonate de regizorul Silviu Purcărete își propune o abordare inedită a romanului lui Swift în care fantezia se împletește cu o aspră satiră politică.

Producția reuneşte aspecte sociale şi culturale ale lumii din jurul nostru explorând teme ca visul, călătoria, exilul, emigrarea, singurătatea şi apartenenţa într-un spectacol tulburător, cu un impact vizual puternic.

O operă viscerală și curajoasă, ce prezintă imagini de un impact pătrunzător, cu personaje stranii ce mobilează această lume bolnavă și nebună. Spectacolul alternează între scene pline de inocență și un vizual dur și memorabil.
Într-o călătorie fantastică spre un univers atipic, coerența scenică este în zadar. Pătrundem într-o lume fictivă, lăsându-ne pradă, cu tot cu Gulliver, unor anomalii pline de culoare.

„Călătoriile lui Gulliver” este un proiect cultural demarat în parteneriat cu Festivalul de la Edinburgh și finanţat cu sprijin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

GULLIVER’S TRAVELS

CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER

large_Tattoo_TNRS_Poster_2021.jpg

medium_Tattoo_TNRS_Poster_2021.jpg

small_Tattoo_TNRS_Poster_2021.jpg

thumbnail_Tattoo_TNRS_Poster_2021.jpg

Tattoo_TNRS_Poster_2021.jpg

Tattoo is a very clever game between reality and fiction, but it is also a play which
questions our ideals and values. A man dies and leaves his body as a legacy to his
friends. But what will they do with it? What if this body is a valuable piece of art? How
much does friendship worth? What remains from our incorruptible ideals and artistic
opinions when there are a lot of money involved?
Director Radu Afrim manages to bring a lot of humor and extravagance to the play.
Tattoo is a very acid performance, which will take the viewers on an emotional
rollercoaster.

Fred, un scriitor ratat, și Lea, o actriță șomeră, care își umple timpul ca moderatoare a unei emisiuni radio pe net, sunt un cuplu cam fără bani, dar cu idealuri incoruptibile şi opinii artistice eminente. Într-o bună zi idila lor boemă este destrămată de apariția lui Tiger, un amic mai vechi şi o „stea în devenire” a scenei artistice din Los Angeles, prin proiectele sale de artă conceptuală. În mod surprinzător, problemele cotidiene legate de bani sau ale traiului de zi cu zi nu îl prea ating pe Tiger. Este deschis, neconvențional, însă un singur lucru nu l-ar face: nu s-ar vinde pe sine. În spiritul acestor convingeri și sub forma unui cadou îi lasă moștenire amicei sale Lea, în cazul unui deces, corpul său decorat până la refuz cu tatuaje valoroase. Destinul ne joacă mereu feste, iar ce va rămâne din idealurile lor și din prietenia ce-i lega, rămâne să aflăm… „Tattoo” este un joc priceput între adevăr și ficțiune, dar şi o piesă ce pune sub semnul întrebării idealurile și valorile fiecăruia dintre noi. Un om moare şi îşi lasă moștenire corpul prietenilor săi. Ce vor face aceștia cu el? Dar dacă corpul său este un monument artistic valoros? Cât valorează prietenia? Ce rămâne din idealurile incoruptibile şi opiniile artistice înalte când în joc este o sumă frumuşică de bani? Toate aceste întrebări care au legătură şi cu condiția ideală în artă și în lumea artistică sunt transpuse în cotidian și analizate într-o situație aparent normală. Textul celor doi autori elvețieni, Igor Bauersima și Réjane Desvignes, oferă multiple perspective poetice, ce răsar din realitate, lucru ce se potrivește perfect cu abordarea regizorului Radu Afrim care aduce un surplus de umor şi extravaganţă piesei. ,,Tattoo”, un spectacol cu un tempo acid, ce va conduce spectatorii printr-un carusel emoțional, şi în care răsturnările de situaţie vor dezvălui o lume cu o multitudine de poveşti, o lume în care totul este posibil.

TATTOO

large_Incoace-si-incolo_II_TNRS_Poster_2019.jpg

medium_Incoace-si-incolo_II_TNRS_Poster_2019.jpg

small_Incoace-si-incolo_II_TNRS_Poster_2019.jpg

thumbnail_Incoace-si-incolo_II_TNRS_Poster_2019.jpg

Incoace-si-incolo_II_TNRS_Poster_2019.jpg

“Hin und her/Here and there” is a sharp critical satire on a topical issue within the European space, i.e. borders and absurd bureaucratic situations faced by ordinary people; this time, it’s not about emigrants reaching Europe, but about European citizens themselves.

The action develops on a small bridge built on an equally small river, which one way or another connects two small states. This no man’s land between the two borders at the two ends of the bridge is the place where the main character, Havlicek (played by Daniel Bucher), is held captive.

Expelled from the country where he lived his entire life and having lost the right to enter the country where he was born - in both cases for purely bureaucratic reasons, Havlicek faces the possibility of spending the rest of his life on a bridge, between the two frontier crossing points.

In the society imagined by Horváth, clerks, politicians and criminals seem dominant in number. Is there room for the forbidden love between the daughter of the customs officer on the right bank and the customs officer on the other bank in this landscape full of small people? Or is this the only thing for which there still is room? Or perhaps the only thing for which there is time?

‘Horvath, the author of the play, places us all in an exemplary place, full of exemplary characters, each of them living at a very fast pace, taking themselves very seriously, even when they aren’t required to, and thus making a shame of themselves; but perhaps this is the reason they all seem very human. “Here and there” talks about borders, this huge and very topical theme of the European space, but in a comical note. In his turn, the author of the play has the courage to write very humorous pieces, even when the action borders the absurd. The text grants opportunities to each actor, regardless of their role’s importance. Together, throughout the rehearsals, we have tried to outline the artificiality of nowadays’ society as faithfully as possible, to create a happy end which, although it is exaggerated and utopic considering the context of our society, we are sure the audience will understand as such.”, Alexander Riemenschneider, director.
Performance presented in German with Romanian and English translation
Performance supported by the Bucharest Goethe Institut

„Hin und Her” / „Încoace și încolo” satirizează cu un ascuțit simț critic o temă de actualitate în spațiul european, aceea a granițelor și a situațiilor birocratice absurde în care este plasat omul de rând, de această dată, nu emigrantul ajuns în spațiul european, ci însuși cetățeanul european. Acțiunea spectacolului se petrece pe un pod mic, ridicat peste un râu la fel de mic și care, într-un fel sau altul, leagă două state mici. Spațiul acesta al nimănui, dintre cele două granițe plasate la un capăt și la celălalt al podului, este spațiul în care este prins captiv personajul principal, Havlicek.
Expulzat din țara în care a trăit toată viața și fără drept de a intra în țara unde s-a născut (și într-o situație, și în cealaltă din motive pur birocratice), Havlicek are în față perspectiva de a-și petrece întreaga viață pe pod, pendulând între cele două puncte de trecere a frontierei.
Societatea imaginată de Horváth pare dominată numeric de funcționari, oameni politici și infractori. Mai e loc în tot acest peisaj animat de oameni mici, de iubirea interzisă dintre fiica vameșului de pe malul drept și vameșul de pe celălalt mal? Sau poate doar pentru asta mai e loc? Sau poate doar pentru asta mai e timp?

„Horváth, autorul textului, ne plasează pe toți într-un loc exemplar, populat de personaje exemplare, care au fiecare un ritm foarte alert, se iau foarte în serios, chiar și atunci când situația nu o cere și se fac în felul acesta de rușine, dar poate tocmai din acest motiv par cu toții foarte umani. «Încoace și încolo» este un spectacol în care vorbim despre granițe, această temă mare și de actualitate în spațiul european, dar facem acest lucru dintr-o perspectivă comică. Autorul textului are curajul, la rândul lui, să scrie cu foarte mult umor, chiar dacă acțiunea spectacolului e la limita absurdului. Textul oferă fiecărui actor oportunități de joc, indiferent de mărimea rolului. Împreună am încercat să creionăm cât mai fidel artificialitatea societății actuale, să creăm un happy end care, deși exagerat și utopic în contextul societății noastre, suntem convinși că va fi înțeles ca atare de către public.”
Alexander Riemenschneider, regizor 
Spectacol prezentat în limba germană cu traducere în limbile română și engleză
Spectacolul este realizat cu sprijinul Institutului Goethe București

HERE AND THERE

ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO

thumbnail_MAL-PRAXIS-afis.jpeg

MAL-PRAXIS-afis.jpeg

SAUVAGE – a hairdressing-massage-manicure salon in a provincial town, Romania 2017. Seven different roles, seven scenes, seven performers. Each performer adopts each of the seven perspectives. Conversations jumps from types of invisible underwear, to what an open relationship means, to what’s the ideal size for a penis, while elsewhere there is an event in progress that will change their lives forever. A community pressured by fear--caused by unequal power relations, corruption and supposed supernatural forces-becomes incapable of action. The mal/praxis is collective and the consequences are, obviously, catastrophic.

MAL/PRAXIS is an Active Art project devised together with the students and acting professors of the Theatre Department of The University of Sibiu Lucian Blaga in co-production with The National Theatre Radu Stanca Sibiu.
MAL/PRAXIS is the final part of the trilogy Howfararewefromthecaveswecamefrom?, after ANTISOCIAL and #minor.

SAUVAGE – salon-coafor-masaj dintr-un oraș de provincie, România 2017. Șapte perspective, șapte scene, șapte performeri. Fiecare performer preia toate cele șapte roluri/perspective. Discuțiile alunecă de la cum arată chiloții care nu lasă urmă prin rochie, la ce înseamnă o relație deschisă sau mărimea ideală pentru penis, în timp ce, în altă parte, are loc un eveniment care le va modifica viața pentru totdeauna. O comunitate aflată sub presiunea fricii, cauzată de raporturi de putere, corupție și presupuse forțe supranaturale, devine incapabilă de acțiune. Malpraxis-ul este colectiv și consecințele sunt, evident, catastrofale.

MAL/PRAXIS este proiect de Artă Activă dezvoltat împreună cu studenți masteranzi și profesori de arta actorului din cadrul Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu în co-producție cu Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.
MAL/PRAXIS este ultima parte a trilogiei
Câtdedepartesuntemdepeșteriledincareamieșit?, după ANTISOCIAL și #minor.

MAL/PRAXIS

thumbnail_Antisocial.jpeg

Antisocial.jpeg

A province town high school, year 2015, Romania. The students create a secret group on social media. The teachers find out, infiltrate and take action. With the support of some of the students.# freedom of expression # violation of privacy # trust # respect # comment # educational system # trashed # public space # snitch # slander # share # lack of professionalism # bribe # like # outdated # dialogue @ any level # how far are we from the caves we came from? # hashtag
Not recommended under 15 years old

Liceu de provincie, anul 2015, România. Elevii creează un grup secret pe un site de socializare. Profesorii află, se infiltrează și demască. Cu ajutorul unor elevi.# libertate de expresie # violarea intimității # încredere # respect # comment # sistem educațional # praf # spațiu public # turnător # calomnie # share # lipsă de profesionalism # șpagă # like # învechit # dialog @ orice nivel # cât de departe suntem de peșterile din care am ieșit? # hashtag
Nerecomandat celor sub 15 ani

ANTISOCIAL

thumbnail_Steaua-fara-nume.jpeg

Steaua-fara-nume.jpeg

‘The Star Without A Name. A story imagined and written by Mihail Sebastian before the sun set over his destiny and over a wonderful period for Romanian literature and culture, i.e. the interwar period.
The play is mostly comical, but brilliantly touches upon major themes of humanity, too. The recipe of this story is simple, but deeply human! One star! One love! One train station! A star... without a name, which strays away from its usual path: this surprising, unexpected and unpredictable act causes two worlds to collide: despite approaching life in totally different manners, they prove to be profoundly similar when time stops still!
A love... tempestuous, meteoric, incandescent like a celestial body entering Earth’s atmosphere. It burns in a unique, spectacular manner, but extremely fast, paradoxically consumed by its disintegration.
A train station... representing a common place. A place of luggage, long stares and train tracks. Its platforms see lots of tears, people cram together, hustle and trip, but when they find each other, they can feel and smell one another. They speak or smile to others. A place of arrivals and departures, as well as of passing, of waiting, and of parting. Ofshort breaths, and of human buzzing in all its splendour. Of train whistles, puffing, creaking. The train! This perfect incarnation of human destiny, connecting our hearts through iron roads.
Throughout our earthly existence, it seems like it all boils down to catching a train or not. This common and at the same time very personal train. The train that can take you to this or that place, who knows where from and where to!?
To a star, a love, a station...’ - Florin Coșuleț, actor and director

„Steaua fără nume. Poveste imaginată și pusă pe hârtie de Mihail Sebastian înainte de apusul destinului său nedrept, dar și la apusul unei extraordinare perioade a literaturii și culturii noastre, cea interbelică!
Piesa este scrisă într-o cheie predominant comică, dar atinge sublim, teme majore ale umanității. Rețeta poveștii e simplă, dar profund umană! O stea! O iubire! O gară!
O stea … fără nume, care se abate din traiectoria sa obișnuită: surprinzător, neașteptat, imprevizibil, determinând impactul a două lumi, total opuse ca modalități de abordare a vieții, dar profund congruente când timpul stă!
O iubire ... vijelioasă, meteorică, incandescentă, precum un corp ceresc intrat în atmosfera pământului! Arderea e unică, spectaculoasă, dar și rapidă, consumându-se paradoxal, în timp ce se dezintegrează.
O gară ... reprezentând locul comun. Locul bagajelor multe și al privirilor lungi, precum șinele de tren. Locul peroanelor udate cu lacrimi, unde oamenii se înghesuie, se îmbrâncesc și se împiedică, dar și unde se văd, se simt, se miros. Își vorbesc sau își zâmbesc. Locul venirilor și al plecărilor, dar și al trecerilor. Al așteptărilor, dar și al despărțirilor. Al respirațiilor scurte, al zumzetului uman în toată splendoarea lui. Al șuieratului, pufăitului, scârțâitului de tren. Trenul! Această materializare perfectă a destinului uman, care leagă drumuri de fier între inimile noastre!
În demersul nostru pământesc parcă totul se reduce la a prinde sau a nu prinde trenul. Trenul acesta pe cât de comun, pe atât de personal. Trenul acesta ce te poate duce sau aduce, cine știe de unde și cine știe către unde!
Spre o stea, o iubire, o gară ...” - Florin Coșuleț, actor și regizor

THE STAR WITHOUT A NAME

STEAUA FĂRĂ NUME

thumbnail_Orb-de-mina.jpeg

Orb-de-mina.jpeg

medium_orb-de-mina-5.jpeg

small_orb-de-mina-5.jpeg

thumbnail_orb-de-mina-5.jpeg

orb-de-mina-5.jpeg

medium_orb-de-mina-4.jpeg

small_orb-de-mina-4.jpeg

thumbnail_orb-de-mina-4.jpeg

orb-de-mina-4.jpeg

medium_orb-de-mina-6.jpeg

small_orb-de-mina-6.jpeg

thumbnail_orb-de-mina-6.jpeg

orb-de-mina-6.jpeg

Mountain village. Transylvania. Nowadays. Lonely people. Together alone. A stranger disturbs the settlement. It’s a cop. Investigating something. After his arrival nothing will ever be the same. And the apparent tranquility of the settlement seems to hide monsters. That emerge in different forms: greed, xenophobia, crime.
And meanwhile, we laugh. We laugh a lot, mouth to ear. Like at the most cheerful sensational piece. And the heroes are blind and tiny.
A text about xenophobia and prejudice. A show about guilt and loneliness. About the impossible salvation.

Sat de munte. Transilvania. Zilele noastre. Oameni singuri. Singuri împreună. Un străin
tulbură liniștea așezării. E polițist. Investighează ceva. După sosirea lui nimic nu va mai
fi la fel. Iar aparenta liniște a așezării pare să ascundă monștri. Care ies la iveală în cele
mai diverse forme: lăcomie, xenofobie, crimă.
Iar între timp râdem. Râdem mult, cu gura până la urechi. Ca la cea mai veselă piesă
bulevardieră. Iar eroii sunt orbi și minusculi.
Un text despre xenofobie și prejudecată. Un spectacol despre vină și singurătate.
Despre imposibila mântuire.

MINEBLINDNESS

ORB DE MINĂ

medium_afis-cadou SD-Bolero-Ravel.jpg

small_afis-cadou SD-Bolero-Ravel.jpg

thumbnail_afis-cadou SD-Bolero-Ravel.jpg

afis-cadou SD-Bolero-Ravel.jpg

large_2. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

medium_2. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

small_2. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

thumbnail_2. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

2. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

large_3. Ravel-Bolero_foto-Paul Băilă.jpg

medium_3. Ravel-Bolero_foto-Paul Băilă.jpg

small_3. Ravel-Bolero_foto-Paul Băilă.jpg

thumbnail_3. Ravel-Bolero_foto-Paul Băilă.jpg

3. Ravel-Bolero_foto-Paul Băilă.jpg

large_1. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

medium_1. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

small_1. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

thumbnail_1. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

1. Ravel-Bolero_foto Maria Ștefănescu.jpg

Gregory Maqoma, internationally celebrated choreographer, dancer, social entrepreneur and recipient of French Government’s “Chevalier de L’ordre des Arts et Lettre” (Knight of the Arts and Literature award) brings author Zakes Mda’s mourner, Toloki, to life on stage in the dance piece, “Cion: Requiem of Ravel’s Bolero”. Mda attained global renown with “Ways of Dying” (1995), his seminal first novel that featured the unforgettable character Toloki, a professional mourner at township funerals during South Africa’s transition to democracy. Mda’s writing is entrenched in African values, ethics and offers a broader view of South Africa as a complex animal with unique cultures. In “Cion”, the follow-up to “Ways of Dying”, Mda revisits Toloki a decade later. Like the author himself, the character is now living in the United States, where he uncovers the story of runaway slaves who were the ancestors of an impoverished Southern family. In this dance production, Maqoma draws inspiration from the multifaceted character of Toloki, whom he embodies in a solo and is joined on stage by eight gifted dancers from the Vuyani stable. The character is set against the dark cloud of his country of birth, South Africa, and uses this as a palette to confront the notion of fear: of existing, of religion, of the self.

Gregory Maqoma, coregraf renumit pe plan mondial, dansator, antreprenor social și deținător al titlului „Chevalier de L’ordre des Arts et Lettre”, oferit de guvernul francez, dă viață pe scenă personajului Toloki, bocitorul născocit de autorul Zakes Mda, în acest spectacol intitulat „Ravel - Bolero: Cântecul Dansului”. Mda a devenit renumit pe plan internațional cu romanul „Ways of Dying” (1995), prima sa carte de referință în care apărea personajul de neuitat Toloki, un bocitor profesionist care participa la înmormântările locale în timpul tranziției Africii de Sud de la Apartheid la democrație. Textul lui Mda are rădăcini adânci în valorile și etica africană și oferă o perspectivă mai largă asupra Africii de Sud, văzută ca un animal complex cu culturi unice. În „Cion”, continuarea romanului „Ways of Dying”, Mda reia personajul lui Toloki după zece ani. Precum însuși autorul, personajul trăiește acum în Statele Unite, unde descoperă povestea sclavilor fugari, strămoșii unei familii sărace din sud. În acest spectacol , Maqoma își trage inspirația din personajul multifațetat Toloki, care dansează de unul singur, dar apoi este acompaniat de opt dansatori talentați. Acțiunea se petrece pe fundalul norului întunecat care plutește deasupra țării în care s-a născut, Africa de Sud, de care personajul se folosește pentru a își confrunta fricile.

CION: REQUIEM OF RAVEL’S BOLERO

RAVEL - BOLERO: CÂNTECUL DANSULUI

large_afis-Mesaje-spre-univers_2020_web.jpg

medium_afis-Mesaje-spre-univers_2020_web.jpg

small_afis-Mesaje-spre-univers_2020_web.jpg

thumbnail_afis-Mesaje-spre-univers_2020_web.jpg

afis-Mesaje-spre-univers_2020_web.jpg

large_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (9).jpg

medium_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (9).jpg

small_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (9).jpg

thumbnail_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (9).jpg

Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (9).jpg

large_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (78).jpg

medium_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (78).jpg

small_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (78).jpg

thumbnail_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (78).jpg

Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (78).jpg

large_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (100).jpg

medium_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (100).jpg

small_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (100).jpg

thumbnail_Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (100).jpg

Mesaje spre univers, foto credit TNRS, Paul Băilă (100).jpg

Would you like to send a message to the Universe? Via text message, WhatsApp or perhaps e-mail? What is this message that is so vital to human existence on Earth? What is the meaning of life? What happens after we die? How do you fight your inner emptiness? Is it worth feeling troubled, revolted for your wishes and interests? What allows us to be here? Does everything happen by chance? What is transitory, what will survive: our crazy present or the future? What is real, what is important and what is “toxic”? These are just some of the questions extended to the audience by the latest show by the German Department, a new production of “Eininge Nachrichten an das Al” / “Messages for the Universe”, by Wolfram Lotz, directed by Josef Maria Krasanovsky.  
“Messages for the Universe”, the most daring contemporary play. In “Messages for the Universe”, by Wolfram Lotz, ten completely different, unusual characters try to find answers to the questions above. Critically acclaimed as “the smartest, most unreal and naughtiest contemporary play”, this creation is scattered with impossible director’s notes and annoying footnotes that seem to come to life outside the ever-flowing text. The play questions the limits of human communication, breaches all the rules of classic playwriting and challenges theatre and its definition from all perspectives. “Messages for the Universe”, by Wolfram Lotz, is often presented as the smartest play in our days.
‘Staging “Messages for the Universe” is like drawing the architectural plans of the Tower of Babel. Lotz asks us, theatre makers, for the impossible. He asks for the character to disappear from the spectator’s eyes, asks for the actor to interpret not playing. Lotz’s theatre challenges us to find stage solutions and methods. This can take one to the depths of despair or simply make one fall in love with him, as it happened to me. Despite the show not having a narrative, it keeps the important eternal questions: Who are we? What makes it worth living? Is there a meaning in this big All? Lotz asks questions very passionately and I’ve tried to transfer this passion to the characters in the performance. This is a show that brings no answers, but rather raises questions about questions. To me, this is the concept of the show: be overwhelmed by the great questions that answer answers. In other words, if you wish: a show that paints pictures about All and philosophies about Nothing...’  Josef Maria Krasanovsky, director. Absurd comedy is characteristic of Wolfram Lotz’s plays.
Wolfram Lotz is considered one of the most appreciated playwrights of contemporary theatre. Born in 1981, the author doesn’t write “well-made plays”, breaking away from traditional theatre. His plays don’t serve, but challenge theatre. Not because he doesn’t believe in it, on the contrary. His plays are scenic utopias in which a different world is designed, a different kind of theatre, a different view on reality. Even though absurd comedy is a characteristic feature of his plays, in fact, these are very serious. The author mocks irony and, through the use of living images, creates a space of infinite possibilities, giving free rein to fantasy. Through his plays, Lotz forces theatre to reinvent, renew itself.  
Wolfram Lotz is not content with half-measures. He challenges, dismantles, destroys... and rebuilds. The author, coming from the world of poetry, meets theatre through the eyes of a stranger, constantly defying the laws of classic dramaturgy. In his plays, the outside world is reflected in successive fragments. There are no taboos. The search for the presumed meaning of existence becomes a philosophical thrash can, in which characters are tenderly given life, while experiencing the pervasive fear of their life going by. 
“Einige Nachrichten an das All” / “Messages for the Universe” was supported by REBTIC Company, the Austrian German Forum, IFA - German Institute for International Cultural Affairs.  
Special thanks to the Sibiu County ASTRA Library, the Sibiu Democratic Forum of Germans, “Ilie Micu” School of Arts and Crafts and Mrs. Beatrice Ungar.

Ai un mesaj pe care ai vrea să-l trimiți în univers? Prin SMS, prin WhatsApp sau poate ca mail? Care este acest mesaj atât de vital existenței umane pe Pământ? Care este sensul vieții? Ce se întâmplă după moarte? Cum combați senzația de vid interior? Merită să te chinui, să te revolți, pentru propriile dorințe și interese? Ce ne dă permisiunea să fim aici? Se petrece totul întâmplător? Ce este trecător, ce va supraviețui: prezentul nostru nebun sau viitorul? Ce este real, ce este important și ce este „toxic”? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care cel mai nou spectacol al secției germane a naționalului sibian le lansează publicului în noua producție „Einige Nachrichten an das All” / „Mesaje spre univers”, de Wolfram Lotz, regia Josef Maria Krasanovsky.
În „Mesaje spre univers”, de Wolfram Lotz, zece personaje complet diferite, neobișnuite în felul lor, încearcă să găsească răspunsuri chiar la aceste întrebări. Aclamată de critici ca fiind „cea mai inteligentă, cea mai ireală și cea mai obraznică” piesă din dramaturgia contemporană, această creație este plină de indicații regizorale imposibile și note de subsol enervante, care parcă prind viață în afara textului ce curge neobosit. Piesa pune sub semnul întrebării limitele comunicării umane, încalcă toate regulile dramaturgiei clasice și contestă teatrul și definiția sa sub toate aspectele. „Mesaje spre univers”, de Wolfram Lotz, este adesea prezentată drept cea mai inteligentă piesă a prezentului.„A pune în scenă „Mesaje spre univers” e ca și cum ai face proiectul de arhitectură pentru Turnul Babel. Lotz cere imposibilul de la noi, creatorii de teatru. Ne cere ca personajul să dispară dinaintea ochilor spectatorilor, ne cere ca actorul să joace că nu joacă. Teatrul lui Lotz ne provoacă să găsim noi soluții și modalități scenice. Acesta te poate duce pe culmile disperării sau pur și simplu te poate face să te îndrăgostești de el – așa cum mi s-a întâmplat și mie. Chiar dacă spectacolul nu are un fir narativ, păstrează marile întrebări eterne: Cine suntem? Pentru ce merită să trăim? Există vreun sens în acest mare Tot? Lotz pune întrebările cu mare pasiune și am încercat să transfer această pasiune a întrebărilor personajelor din spectacol. Este un spectacol care nu dă răspunsuri, dar ridică întrebări despre întrebări. Pentru mine, asta înseamnă conceptul spectacolului: să ne lăsăm copleșiți de marile întrebări care răspund răspunsurilor. Sau cu alte cuvinte: un spectacol cu imagini despre Tot și filosofii despre Nimic, dacă vreți...” Josef Maria Krasanovsky, regizor.
Comedia absurdă este o trăsătură caracteristică a pieselor lui Wolfram Lotz.
Wolfram Lotz este considerat unul dintre cei mai apreciați dramaturgi ai teatrului contemporan. Născut în 1981, autorul nu scrie „piese bine făcute”, rupându-se de formele tradiționale teatrale. Piesele sale nu servesc teatrul, îl contestă. Nu pentru că nu crede în el, ba dimpotrivă. Piesele sale sunt utopii scenice în care este concepută o lume diferită, un alt teatru, o altă vedere a realității. Deși comedia absurdă este o trăsătură caracteristică a pieselor sale, acestea sunt, de fapt, extrem de serioase. El ironizează ironia și creează, prin intermediul imaginilor vii, un spațiu plin de posibilități care oferă toate datele pentru a da frâu liber fanteziei. Cu piesele sale, Lotz forțează teatrul să se reinventeze, să se regândească, să se reînnoiască.
Wolfram Lotz nu se mulțumește cu jumătăți de măsură. El provoacă, demontează, distruge... și reconstruiește. Autorul, care provine din spațiul poeziei, întâlnește teatrul cu ochii unui străin, sfidând în mod constant legile dramaturgiei clasice. În piesele sale, lumea exterioară se reflectă în succesiuni de fragmente. Nu există tabuuri. Căutarea presupusului sens al existenței devine un coș de gunoi filozofic, în care personajele sunt însuflețite cu tandrețe, în timp ce resimt frica omniprezentă a scurgerii propriei vieți.
Spectacolul „Einige Nachrichten an das All” / „Mesaje spre univers” este realizat cu sprijinul Companiei REBTIC, Forumului Cultural Austriac, IFA - Institutului pentru Relații Culturale Externe Germania.
Mulțumiri speciale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu și doamnei Beatrice Ungar.

MESSAGES FOR THE UNIVERSE

MESAJE SPRE UNIVERS

large_Contra-democratiei_TNRS_Poster_2020_web.jpg

medium_Contra-democratiei_TNRS_Poster_2020_web.jpg

small_Contra-democratiei_TNRS_Poster_2020_web.jpg

thumbnail_Contra-democratiei_TNRS_Poster_2020_web.jpg

Contra-democratiei_TNRS_Poster_2020_web.jpg

large_TNRS, Doris Wild.jpg

medium_TNRS, Doris Wild.jpg

small_TNRS, Doris Wild.jpg

thumbnail_TNRS, Doris Wild.jpg

TNRS, Doris Wild.jpg

large_TNRS, Dragoș Dumitru.JPG

medium_TNRS, Dragoș Dumitru.JPG

small_TNRS, Dragoș Dumitru.JPG

thumbnail_TNRS, Dragoș Dumitru.JPG

TNRS, Dragoș Dumitru.JPG

large_TNRS, Maria Ștefănescu.JPG

medium_TNRS, Maria Ștefănescu.JPG

small_TNRS, Maria Ștefănescu.JPG

thumbnail_TNRS, Maria Ștefănescu.JPG

TNRS, Maria Ștefănescu.JPG

Director Alexandru Dabija and the ensemble of the German Department of the National Theatre of Sibiu present a challenging performance based on the work of the Spanish playwright Esteve Soler - Contra la democracia. Awarded with the Serra d'Or for best original play, the text of the Spanish playwright is based on the idea of democracy as a farce that is causing worldwide terror. The performance combines comedy with the horror genre and is part of a trilogy along with the songs Contra el progrés and Contra el amor.

Regizorul Alexandru Dabija şi trupa de actori a Secţiei Germane a Teatrului din Sibiu au pregătit un spectacol provocator, ce are la bază piesa dramaturgului spaniol Esteve Soler – „Contra la democracia”. Distins cu premiul Serra d'Or pentru cea mai bună piesă, textul dramaturgului catalan porneşte de la ideea democraţiei ca o farsă, ce produce orori la nivel mondial. Structurată în şase tablouri de sine stătătoare, producţia prezintă diferite viziuni asupra democraţiei, îmbinând comedia cu absurdul. Ceva este fundamental greşit în momentul în care părinţii îşi trezesc fiul în toiul nopţii pentru a-i mărturisi că a fost un copil nedorit şi intenţionează să îl omoare. Sau povestirea în care nici unul dintre personaje nu îşi poate aminti ce urmează după cifra şase. Privind povestioarele lui Soler care sunt în egală măsură sinistre şi amuzante, spectatorii nu mai ajung să râdă, fiind împinşi spre o analiză rece şi onestă a propriei vieţi. Un text de o actualitate crudă prezentat într-un ritm alert, cu răsturnări de situaţie uimitoare.

AGAINST DEMOCRACY

CONTRA DEMOCRAŢIEI

medium_afis premiera-Mici crime conjugale (1).jpg

small_afis premiera-Mici crime conjugale (1).jpg

thumbnail_afis premiera-Mici crime conjugale (1).jpg

afis premiera-Mici crime conjugale (1).jpg

Can love survive? Not only when the initial impact of the first date wears off, but even after facing time, illusions and disillusions, deception and disappointment?
Gilles suffers from memory loss following a domestic accident and his wife, Lisa, helps him rediscover the house, his existence, as well as their life as a couple, which, in the end, they both reconsider. Thus, the major communication and perception differences on life and their relationship as a couple, that needed to be cleared and shared, reach a new dimension. Silences must be put aside and frustrations must be brought to light. It remains to be seen what’s left of a marriage when they both come clean...
Eric-Emmanuel Schmitt (born 1960), prose and play writer, is one of the most popular and appreciated writers of our times, as his books have been included on best-seller lists in numerous countries. Having graduated from the prestigious École Normale Supérieure in Paris in 1983, three years later he obtained a PhD in Philosophy. He received positive criticism when he debuted in 1991, but it was his second theatre play, “The Visitor”, that brought him truly unanimous critical appreciation. Starting 1994, he started constantly publishing, besides theatre plays, novels (“The Sect of the Egoists”, “The Gospel According to Pilate”, “The Alternative Hypothesis”, etc.), short stories and short prose (the best-known is “Oscar and the Lady in Pink”). He has received over 20 literary prizes and distinctions, and in 2011 the French Academy awarded him the Grand Prix du Théâtre for his lifetime activity. The same year, 2001, he was appointed Chevalier des Arts et des Lettres.
Mariana Cămărășan – ‘Try as I might, I cannot fulfil the act of honesty, staggering as high-rope walking with no safety net. I relearn to live in the absence of word, image, sign, suggestion, outside theatre spaces of synthetized sound and reflector lights, as the wind blows slowly, face to face with the sky, the forests, waters, hills and mountains, but known and unknown lines from past and future productions resound in my mind, my performances – my homes, my loves, my lives, my dreams, my lies, and my truths.’
Amalia Florina Iorgoiu – ‘I have always searched for words. In the past, for poetry, now for performances, too. But words are born from feelings and imagination, so all I do is live and dream through and for the poems or the performances I will create. (...) 
I am at a crossroads, searching. I don’t want to go back, but the road ahead is buried in haze. All I know is, I stand beyond the haze. This is what theatre is about: yourself and countless other discoveries, through surpassed limits and the surprises you encounter on this path towards yourself. About questions. About the incomprehensible that must be understood. The characters. How surprising some of their actions can be (even to themselves, as they become a burden), or even their inaction. To understand and get to know them, as much as you search inside and beyond yourself... And sometimes, standing face to face with a certain character, a stranger at first, I wonder whether the character would like to know them, whether their drama may be too painful... I wouldn’t want to only inflict pain, but a touch of compassion, too, as well as understanding, tolerance, acceptance, joy, illusion, dream, peace, comfort... (...)
I would like to be able to bring to the stage stories that make us all better people, and remind us
to be kind, accept that we are different, that every one of us has their own truth, their own belief... that we are all people experiencing feelings and carrying our own stories. (...)’

Poate supraviețui iubirea? Nu numai după diminuarea impactului inițial al primei întâlnirii, dar chiar și după confruntarea cu timpul, cu iluziile și deziluziile, cu amăgirea și dezamăgirea?
După ce Gilles își pierde memoria în urma unui accident casnic, soția sa, Lisa, îl ajută să redescopere casa, să-și redescopere existența, dar și viața conjugală, pentru ca, eventual, ambii să și-o reconsidere. Problemele de comunicare și diferențele majore de percepție a vieții și a relației lor de cuplu, ce trebuiau lămurite și împărtășite, capătă astfel o nouă anvergură. Tăcerile trebuie să fie înlăturate, iar frustrările scoase la suprafață. Rămâne de văzut ce va rămâne dintr o căsnicie atunci când toate cărțile vor fi date pe față...
Eric-Emmanuel Schmitt (n. 1960), prozator și dramaturg, este unul dintre cei mai populari și apreciați scriitori ai momentului ale cărui cărți au făcut și încă fac parte din listele de bestseller-uri din numeroase țări. După ce a absolvit în 1983 cursurile prestigioasei École Normale Supérieure din Paris, a obținut titlul de doctor în filozofie trei ani mai târziu. Debutul său ca dramaturg din 1991 este bine întâmpinat, însă următoarea sa piesă de teatru, „Vizitatorul”, îi va aduce, cu adevărat, recunoașterea unanimă din partea criticii. Începând cu anul 1994 începe să publice constant, pe lângă piese de teatru, romane („Secta Egoiștilor”, „Evanghelia după Pilat”, „Adolf H. Două vieți” etc.), nuvele și proză scurtă (cea mai cunoscută fiind „Oscar și Tanti Roz”). A primit peste 20 de premii și distincții literare, iar în 2011 a fost recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. Tot în 2001 primește titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.
Mariana Cămărășan – „nu reușesc, oricât aș încerca, să duc până la capăt actul sincerității/ amețitor ca mersul pe sârmă, la mare înălțime, fără plasă de siguranță/ reînvăț să trăiesc nemijlocit de cuvânt, de imagine, de semn, de sugestie,/ în afara spațiilor teatrale cu sunete sintetizate și lumini de reflectoare/ în adierea vântului, în fața cerului, pădurilor, apelor, dealurilor și munților/ dar îmi sună în cap replici știute și neștiute din montări trecute și viitoare/ spectacolele mele – casele, iubirile, viețile, visele, minciunile și adevărurile mele”
Amalia Florina Iorgoiu – „Întotdeauna am fost în căutare de cuvinte. Înainte pentru poezii, iar acum și pentru spectacole. Dar cuvintele se nasc din trăiri și imaginație, prin urmare nu fac altceva decât să trăiesc și să visez prin și pentru poeziile mele sau spectacolele pe care le voi face. (...) 
Sunt la o răscruce și caut. Nu vreau să mă întorc, dar înainte e ceață. Știu doar că dincolo de ceață sunt eu. Despre asta este teatrul, despre sine și nenumăratele descoperiri, despre limite depășite și surprizele pe care le ai pe drumul ăsta către tine. Despre întrebări. Despre neînțeles ce trebuie înțeles. Personajul. Cât de surprinzătoare pot fi unele acțiuni ale sale (chiar și pentru el, devenindu-i povară) sau lipsa sa de acțiune. Pentru a-l înțelege și cunoaște, cât cauți în tine și dincolo de tine... Și uneori, stând față în față cu un personaj, un necunoscut la început, mă întreb dacă spectatorul ar vrea să-l cunoască, dacă drama lui nu ar fi prea dureroasă pentru el... Nu aș vrea să provoc doar durere ci s-o însoțesc cu puțină compasiune, înțelegere, îngăduință, acceptare, bucurie, iluzie, visare, liniște, tihnă... (...)
Mi-aș dori să pot aduce pe scenă povești care să ne facă pe toți mai buni, care să ne amintească
să fim îngăduitori, să acceptăm că suntem diferiți, că fiecare are adevărul lui, credința lui... că toți suntem oameni cu sentimente și ducem cu noi povești. (...)”

PARTNERS IN CRIME

MICI CRIME CONJUGALE

large_afis-premiera-Ce-mai-frumasa-zi_web.jpg

medium_afis-premiera-Ce-mai-frumasa-zi_web.jpg

small_afis-premiera-Ce-mai-frumasa-zi_web.jpg

thumbnail_afis-premiera-Ce-mai-frumasa-zi_web.jpg

afis-premiera-Ce-mai-frumasa-zi_web.jpg

Two characters, one existential problem - to commit suicide or not. More precisely, when does a life become unbearable – when destiny reveals itself as a permanent farce, always throwing spanners in your work, or when even your most insignificant whims are satisfied? This is the beginning of a friendship that may help The Gentleman and The Young Man to discover the true value of a human life. 
In a dense social context dominated by egotism, this (philosophical) adventure bordering tragi-comedy by Mrożek is an invitation to discover, in the happiness shared through acts of kindness and sacrifice, perhaps the only way to save ourselves and to appreciate the beauty of one’s own life. 
Sławomir Mrożek (29 June 1930, Borzęcin, Poland – 15 August 2013, Nice, France) was a Polish playwright, regarded as one of the most important European satirical writers of the second half of the 20th century. After making a name for himself in journalism as a cartoonist and grotesque, sharp, humorous short articles, in the ‘50s-‘60s he became a prominent figure of Polish literature who managed to deceive the vigilance of Communist censors through the absurd character of his plays. He left Poland in 1963 and settled in Paris, then in 1989-1996 lived in Mexico. Mrożek returned to Poland for a few years, but in 2008 resettled in France. Some of his most renowned plays are The Police (1958), At Sea (1961) or The Emigrants (1974), as well as Tango (1964), which was adapted by Tom Stoppard for The Royal Shakespeare Company in 1966. 
‘We live isolated and die alone. The destiny is our own psyche leading us with a will that isn’t ours. We need the other to find a purpose, a meaning in a competition pushing us to extermination. What is the meaning of losing? What is the meaning of winning? What's with this almost wild need to be a winner? In just a few moments during a life lasting as long as a day, laughter is our salvation. We live in cliches, create rules and break them only to build others, fight for freedoms that only restrict us. Laughter is the only thing that can free us. Let us then laugh at life and at death, at love and at hatred, at the concept of being human!’ Ofelia Popii

Două personaje, o singură mare problemă existențială – a te sinucide sau nu. Mai precis, o viață devine insuportabilă atunci când destinul ți se dezvăluie ca o farsă permanentă, punându-ți mereu bețe în roate, sau atunci când până și cele mai mărunte capricii îți sunt satisfăcute? Se întrevăd astfel începuturile unei prietenii care i-ar putea ajuta pe Neizbut și Izbut să descopere adevărata valoare a unei vieți umane. 
Într-un context social opac, dominat de egolatrie, aventura (filozofică?) vecină cu tragicomedia propusă de Mrożek ne invită să descoperim în fericirea împărtășită prin acte de bunătate și sacrificiu poate singura formă de a ne salva și de a aprecia frumusețea propriei vieți. 
Sławomir Mrożek(29 iunie 1930, Borzęcin, Polonia – 15 august 2013, Nisa, Franța) a fost un dramaturg polonez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori satirici europeni din ultima jumătate a secolului al XX-lea. După ce s-a afirmat în jurnalism ca desenator și autor de articole scurte umoristice, incisive și grotești, a devenit în anii ’50-’60 o figură proeminentă în literatura poloneză, reușind prin absurdul pieselor sale să înșele vigilența cenzorilor comuniști. A părăsit Polonia în 1963, stabilindu-se la Paris, după care a locuit în Mexic între 1989 și 1996. Mrożek s-a întors în Polonia pentru câțiva ani, dar în 2008 și-a restabilit reședința în Franța. Dintre piesele sale cele mai importante fac parte Poliția (1958), În largul mării (1961) ori Emigranții (1974), precum și Tango (1964) care a fost adaptată în 1966 de Tom Stoppard pentru Royal Shakespeare Company. „Trăim în izolare și murim în singurătate. Destinul este propriul psihic care ne conduce cu o voință ce nu ne aparține. Avem nevoie de celălalt pentru a găsi un scop, un sens într-o competiție care duce la exterminare. Ce înseamnă să pierzi? Ce înseamnă să câștigi? Ce e nevoia asta aproape animalică de a fi câștigător? În câteva clipe, în timpul unei vieți care ține cât o zi, salvarea este râsul. Trăim în clișee, ne construim reguli pe care le spargem ca să construim alte reguli, luptăm pentru libertăți care nu fac altceva decât să ne constrângă. Râsul, el singur, eliberează. Să râdem atunci de viață și moarte, de dragoste și ură, de ideea de om! ” Ofelia Popii

THE BEST DAY

CEA MAI FRUMOASA ZI

large_afis-Zeul Carnagiului_2020-page-001.jpg

medium_afis-Zeul Carnagiului_2020-page-001.jpg

small_afis-Zeul Carnagiului_2020-page-001.jpg

thumbnail_afis-Zeul Carnagiului_2020-page-001.jpg

afis-Zeul Carnagiului_2020-page-001.jpg

large_Zeul Carnagiului 01.jpg

medium_Zeul Carnagiului 01.jpg

small_Zeul Carnagiului 01.jpg

thumbnail_Zeul Carnagiului 01.jpg

Zeul Carnagiului 01.jpg

large_Zeul Carnagiului 08.jpg

medium_Zeul Carnagiului 08.jpg

small_Zeul Carnagiului 08.jpg

thumbnail_Zeul Carnagiului 08.jpg

Zeul Carnagiului 08.jpg

large_Zeul Carnagiului 07.jpg

medium_Zeul Carnagiului 07.jpg

small_Zeul Carnagiului 07.jpg

thumbnail_Zeul Carnagiului 07.jpg

Zeul Carnagiului 07.jpg

Two adult couples come together to have a civilized discussion about their children’s violent play. A formal, slightly tense atmosphere. The parents put up forced smiles, trying to check yet another rule of decency. Who is the culprit? However, as masks start to come off, things deteriorate.   
‘The central character of our show is a hamster, that creature that’s neither a wild animal, nor a pet. Depressed and unhappy in its cage, yet incapable to survive outside it. Incapable to manage its freedom. 
This character is the representation of contemporary people. With all theirs masks and customs. Western people. Who protest against climate change, then take a taxi home, making a pit stop at a fast-food restaurant. Contemporary Western people, who donate 2 Euros for African children from their iPhone, whose battery is made of the Cobalt mined by the same children. Or simply put, an excellent text and four great actors. This is what our performance is about.’ Bogdan Sărătean, director 
Performance in German with Romanian translation. 
Partners: Forumul Cultural Austriac and IFA

Două cupluri mature se întâlnesc pentru a purta o discuţie civilizată despre joaca violentă dintre fiii lor. Atmosfera este formală, uşor încordată. Părinţii afişează un zâmbet forţat, încercând să bifeze încă o regulă a bunei cuviinţe. Cine este vinovatul? 
Lucrurile degenerează însă, pe măsură ce măștile încep să cadă. „Personajul central al spectacolului nostru e un hamster. Făptura aceea care nu e nici animal sălbatic, dar nici animal de casă. Deprimat și nefericit în acvariu, dar incapabil să supraviețuiască în afara lui. Incapabil să gestioneze libertatea. 
Personajul acesta e omul contemporan. Cu toate măștile lui, cu toate tabieturile lui. Omul occidental. Cel care protestează pe tema schimbărilor climatice, iar apoi ia taxiul spre casă, cu o oprire la fast-food. Omul occidental contemporan, care donează 2 euro pentru copiii din Africa direct de pe iphone-ul său a cărui baterie funcționează cu cobaltul extras din mine de acești copii. 
Sau, pur și simplu, un text excelent, cu patru actori foarte buni. Despre asta e vorba în spectacolul nostru.” Bogdan Sărătean, regizor 
Spectacol în limba germană cu traducere în limba română 
Cu sprijinul :Forumul Cultural Austriac și IFA

GOD OF CARNAGE 

ZEUL CARNAGIULUI 

large_Oscar-si-buni-roz_TNRS_Poster_2020-page-001.jpg

medium_Oscar-si-buni-roz_TNRS_Poster_2020-page-001.jpg

small_Oscar-si-buni-roz_TNRS_Poster_2020-page-001.jpg

thumbnail_Oscar-si-buni-roz_TNRS_Poster_2020-page-001.jpg

Oscar-si-buni-roz_TNRS_Poster_2020-page-001.jpg

large_Oscar si buni roz (3).jpg

medium_Oscar si buni roz (3).jpg

small_Oscar si buni roz (3).jpg

thumbnail_Oscar si buni roz (3).jpg

Oscar si buni roz (3).jpg

large_Oscar si buni roz (1).jpg

medium_Oscar si buni roz (1).jpg

small_Oscar si buni roz (1).jpg

thumbnail_Oscar si buni roz (1).jpg

Oscar si buni roz (1).jpg

large_Oscar si buni roz (2).jpg

medium_Oscar si buni roz (2).jpg

small_Oscar si buni roz (2).jpg

thumbnail_Oscar si buni roz (2).jpg

Oscar si buni roz (2).jpg

“It is, undoubtedly, the most autobiographical of my works (…) I was myself Oscar, the child who was not spoken to because of his frightening illness, the child who suffers from the silence of those around him, of the sky, of the questions remained unanswered, but who continues to be animated with the immense joy of living. 
Oscar and the Lady in Pink is an anthem for life. Regardless of the life span, one’s existence should be rich, delightful, filled with strong and basic feelings of humor, of questions and laughter. This capacity to embellish the daily life, this strength to survive, is also an anthem of the imagination.” Eric Emanuel Schmitt

"Este, fără îndoială, cea mai autobiografică dintre scrierile mele (…) Am fost eu însumi Oscar, copilul căruia nu i se mai vorbește pentru că boala lui înspăimântă, copilul care suferă din cauza tăcerii celor apropiați, a cerului, a întrebărilor rămase fără răspuns, dar care continuă să fie animat de bucuria nemărginită de a trăi. 
«Oscar și Buni Roz» este un imn al vieții. Oricât de scurtă, o existență trebuie să fie bogată, savuroasă, plină de sentimente puternice și esențiale, de umor, de întrebări și hohote de râs. Este, de asemenea, un imn al imaginației, această capacitate de a ne îmbogăți cotidianul, această forță a supraviețuirii." 
(Eric-Emmanuel Schmitt)

OSCAR AND THE LADY IN PINK

OSCAR ŞI BUNI ROZ

large_afis-Femei_2020-page-001.jpg

medium_afis-Femei_2020-page-001.jpg

small_afis-Femei_2020-page-001.jpg

thumbnail_afis-Femei_2020-page-001.jpg

afis-Femei_2020-page-001.jpg

A mother gets ready for her birthday, intimately hoping that her daughters get over all the quarrels that compromised the family harmony. A woman dreams about a job that all her colleagues desire, as she gets ready to make any compromise. At the same time, a little girl eagerly waits for her mother at the school festivities. Moreover, an eighty year old woman wants to get the attention of a chess player, while a singer fighting the poverty of her marginal existence hopes to rise above the social misery around her through her art.
Drama, irony, absurd humour, tragi-comedy - all filtered through a broad range of feelings, of desperate attempts to understand the other, of mean or tender moments, as well as of personal failures bringing one closer to their true self.
“Women” is a show revolving around one main character - the Woman, and her successive embodiments which open gates towards subtly interconnected daily micro-scripts to show the anatomy of a single complex, contradictory, warm and incisive soul... Women’s soul.
MIRO GAVRAN is a Croatian playwright and novelist born in 1961. His works have been translated into 40 languages and gained such broad national and international recognition that the author was dedicated a festival with his name (GavranFest), focused entirely on his plays. Besides his specific style scattered with political notes, one of the author’s major preoccupations is the machinations of women’s souls, as he has built an impressive series of complex female characters who live in his 40 plays. Miro Gavran was the manager of the famous ITD Theatre in Zagreb, and since 2014 he became a member of the Russian Academy, of the Croatian Academy and of the Slovenian Academy. Together with this wife, in 2002, he set up GAVRAN Theatre.

O mamă se pregătește pentru aniversarea sa, având speranța intimă că fiicele sale vor reuși să depășească certurile care le-au compromis armonia familială. O femeie visează la un job râvnit de toate colegele sale, fiind pregătită să facă orice compromis. În același timp, o fetiță își așteaptă cu nerăbdare mama la serbarea organizată la școală. Tot astfel, o octogenară își propune să câștige atenția unui jucător de șah, iar o cântăreață ce se luptă cu lipsurile unei existențe marginale speră să se ridice prin arta sa deasupra mizeriei sociale care o înconjoară.
Dramă, ironie, umor absurd, tragicomedie – toate acestea sunt filtrate printr-o paletă amplă de trăiri, de încercări disperate de a-l înțelege pe celălalt, de momente meschine sau pline de tandrețe, dar și de eșecuri personale care te apropie mai mult de adevăratul tău sine.
„Femei” este un spectacol ce orbitează în jurul unui singur mare personaj – Femeia, alături de incarnările sale succesive care ne deschid porțile înspre micro-scenarii cotidiene subtil interconectate pentru a surprinde anatomia unui singur suflet complex, contradictoriu, cald și incisiv… Sufletul feminin.
MIRO GAVRAN este un dramaturg și romancier croat care s-a născut în 1961. Scrierile sale, traduse în 40 de limbi, s-au bucurat de o recunoaștere națională și internațională atât de mare, încât autorului i s-a dedicat un festival ce îi poartă numele (GavranFest), axat strict pe operele sale dramaturgice. Pe lângă stilul să specific presărat de inflexiuni politice, una dintre preocupările majore ale autorului este mecanica sufletului feminin, propunând o serie impresionantă de protagoniste complexe care populează cele aproape 40 de piese ale sale. Miro Gavran a fost directorul faimosului ITD Theatre din Zagreb, iar din 2014 devine, pe rând, membru al Academiei Ruse, al Academiei Croate și al Academiei Slovene. A fondat, alături de soția sa, GAVRAN Theatre în anul 2002.

WOMEN

FEMEI

Abonamentul lunar din aprilie include premierele „Vara în care mama a avut ochii verzi” și „Contra democrației”, alături de spectacolele „Femei”, „Zeul carnagiului”, „Cea mai frumoasă zi”, „Sunt o babă comunistă”, „Tom și Jerry 2.0” și „Felii”

Spectacole disponibile

În curând

Scena Digitală aduce ÎN DIRECT experiența spectacolului. Nu rata transmisiunile de pe scenele TNRS!